Conţinut recent

Conștiința din diferite puncte de vedere,

Cel mai vizualizat

Este deci necesar să descifrăm mai întîi sensul conceptului de reflectare, să urmărim momentele mai importante ale dezvoltării capacităţii de reflectare a materiei, în vederea desprinderii mecanismului genezei şi specificului conştiinţei — formă superioară de reflectare, proprie omului.

Categoria de reflectare După cum am mai văzut, materia este structurată şi organizată în sisteme şi structuri tot mai complexe ; acestea se găsesc într-o permanentă interacţiune, care generează mişcarea şi dezvoltarea.

Pe bună dreptate, ştiinţa modernă acordă tot mai multă atenţie interacţiunii fenomenelor, iar filozofia explică o serie de probleme ale ontologiei şi gnoseologiei pornind de la interacţiunea universală a obiectelor şi fenomenelor.

Între altele, şi reflectarea este explicată pornind de la interacţiune, deoarece se structurează ca o formă complexă a interacţiunii universale a sistemelor. Conţinutul și natura reflectării Reflectarea este un atribut fundamental al materiei, al structurilor şi sistemelor materiale aflate în interacţiune; ea constă în capacitatea acestora de a înregistra, păstra şi transmite influenţele exercitate de acţiunea altor sisteme.

Clasicii filozofiei marxiste au arătat că reflectarea este o reproducere a obiectului. În unele lucrări de psihologie, noţiunea de reproducere desemnează fenomenul de conștiința din diferite puncte de vedere.

vederea și atenția s-au deteriorat ce icoană se roagă pentru vedere

Găsim referiri în acest sens la psihologul francez H. Ele tind să-l reproducă şi o fac mai întîi prin adaptarea corpului propriu, mai apoi prin simulacre şi mult mai tîrziu, cu ajutorul metodelor ştiinţifice. În literatura filozofică, reflectarea ca reproducere mai este tratată şi de către o serie de autori, cum ar fi M. Cornforth, B. Ukrainţev 6 şi alţii.

viziune bătrânețe de ce cărțile îți strică vederea

În literatura filozofică din ţara noastră, reflectarea îşi găseşte o tratare oarecum asemănătoare în lucrările lui Ath. Joja 7Pavel Apostol 8 etc. Prin urmare, putem reduce — pentru moment — conceptul de reflectare la unul mai simplu şi mai inteligibil, acela de reproducere, considerîndu-l, într-un fel, definitoriu pentru reflectare.

Astfel înţeleasă, reflectarea se realizează totdeauna prin interacţiunea dintre două fenomene, două sisteme : a sistemul S1, care — în interacţiune cu un alt sistem, S2 — reproduce în sine influenţe, aspecte ale acestuia şi care se numeşte sistem reflectant; b sistemul S2, care se reflectă în S1 şi care se numeşte sistem reflectat. Dar, în conformitate cu principiul newtonian al acţiunii şi reacţiunii — după care orice sistem ce acţionează asupra altuia întîmpină o re-acţiune conștiința din diferite puncte de vedere partea acestuia din urmă —, reflectarea trebuie concepută nu numai ca reproducere a influenţelor unui sistem de către altul, ci şi ca acţiune re-acţiune a acestuia asupra celui dintîi.

Prin urmare, numai din considerente didactice facem distincţia între reflectant şi reflectat ; în realitate, orice sistem este — simultan — reflectant şi reflectat. Ca şi interacţiunea, pe fondul căreia se şi realizează, reflectarea este o relaţie reciprocă între două sisteme ; dar nu este o relaţie simetrică, deoarece fiecare din cele două sisteme reflectă influenţele celuilalt într-un mod propriu. Particularităţile prin care un sistem oarecare reflectă influenţele altuia, funcţie de natura specifică a celor două sisteme, poartă numele de formă de reflectare.

Recompusă din aceste elemente, reflectarea poate fi definită ca o categorie filozofică care desemnează reproducerea specifică de către un sistem S1, reflectant a influenţelor altui sistem S2, reflectatca urmare a interacţiunii lor specifice şi a unei proprietăţi universale a sistemelor de a recepţiona, păstra şi transmite influenţele exercitate de alte sisteme asupra lor şi de a re-acţiona la aceste influenţe.

Featured video

Definind reflectarea ca reproducere, se pune problema în ce măsură ceea ce a fost reprodus de reflectant corespunde reflectatului. Unii autori consideră că reflectarea umană — de exemplu — nu cere o precizie izomorfă, ci una izotipă, care se bazează pe corespondenţa imaginii cu obiectul în limitele unor trăsături tipice 9.

Confuzia  minală reprezintă sindromul cel  mai complet  al  tulburărilor generale  ale  conștiinței: 1. De nedefinit, inefabilă, uneori de  anomalie  a ambianței, a  locurilor, a  persoanelor, a momentului  și  a duratei  trăite  și chiar a  propriei  persoane cu anxietate  și îmbrăcând  uneori  forma stării  de vis  sau de vis  treaz cu  ochii deschiși.

E adevărat că recunoaşterea unui obiect oarecare, a unei persoane etc. În artă, de exemplu, redarea în imagini merge de la o asemănare mai mică sau mai mare între imagine şi obiect pînă la o exprimare simbolică, care păstrează numai una sau cîteva trăsături tipice ale obiectului. S-ar putea presupune că reflectarea, în evoluţia ei de la inferior la superior, a mers de la izomorfism către izotipism, ca o formă mai economicoasă şi mai perfecţionată.

Ţinînd seama de această ipoteză, există un anumit temei să considerăm că la unele niveluri reflectarea corespunde izomorf reflectatului, iar la alte niveluri cum ar fi şi cel subiectiv reflectarea corespunde izotip reflectatului.

  • Europa are mult de câştigat dacă îşi intensifică eforturile asupra locului conştiinţei şi expresiei culturale în educaţie.
  • Сьюзан вздохнула.
  • Modul de a afla diagnosticul de vedere
  • Если бы Сьюзан не была парализована страхом, она бы расхохоталась ему в лицо.

În procesualitatea dezvoltării ei, ţinînd seama de reflectarea prin intermediul aparatelor, izotipul se completează cu izomorful, funcţionînd în unitatea lor. O analiză atentă a dezvoltării capacităţii de reflectare, a multiplelor forme şi particularităţi în care se înfăptuieşte, ne îndreptăţeşte să considerăm că reflectarea umană trebuie concepută mai degrabă ca scăderea vederii din spatele capului şi nu pur şi simplu ca reproducere.

Reflectare şi informaţie Informaţia este considerată ca fiind una dintre noţiunile fundamentale ale ciberneticii, în strînsă legătură cu noţiunile de comandă şi control ; ea este legată de însuşi obiectul de studiu al acesteia. Informaţia formează, de asemenea, obiectul de studiu al teoriei informaţiei din matematică. După cum se observă, Wiener are în vedere, în manieră behavioristă, tocmai semnificaţia gnoseologică a informaţiei.

Desigur, noţiunea de informaţie are o sferă mult mai largă şi însuşi Wiener, în alte lucrări, o tratează ca atare. Informaţia se prezintă atît sub formă de semnale care conștiința din diferite puncte de vedere transmit prin sistemul nervos al omului sau animalului, cît şi sub formă de semnale care circulă prin dispozitivele tehnice ; informaţie conţine şi molecula de ADN ca purtătoare a eredităţii etc.

Din acest punct de vedere, găsim justificată temerea exprimată de unii autori în legătură cu îngustarea sferei noţiunii de informaţie, în unele studii, doar la sensul ei gnoseologic Cu toate acestea, fără a prejudicia sensului general al noţiunii de informaţie, găsim necesară tratarea acesteia şi prin prisma semnificaţiei sale gnoseologice.

Meniu de navigare

Din definiţia dată de Wiener reţinem elementul esenţial, şi anume, că informaţia desemnează un conţinut ce ne vine din exterior, de la lumea înconjurătoare.

Este unanimă, de asemenea, ideea că forma în care se transmite informaţia este semnalul fizic, fiziologic, cuvînt, semn grafic etc. Discuţii apar mai ales în ce priveşte natura informaţiei.

miopia forului oftalmic acuitatea vizuală la 60

Cele mai autorizate păreri converg spre ideea că, fără să fie materie sau energie 13informaţia nu poate fi ruptă de acestea. Interpretarea consecvent materialistă a informaţiei presupune tocmai raportarea ei la materie.

Informaţia este un rezultat, o consecinţă a legăturii şi interacţiunii universale a sistemelor materiale. Controverse se menţin şi în ce priveşte definirea semnificaţiei pe care o poartă informaţia, problemă deosebit de importantă sub raport gnoseologic.

Cele 3 stari de constiinta!

Considerarea informaţiei ca verigă de-sine-stătătoare, dar interdependentă cu celelalte, are — între altele — şi meritul de a atrage atenţia asupra necesităţii studiului semnificaţiei pe care o capătă informaţia la nivelul organismului viu. Această interesantă problemă, depăşind sfera exclusivă a biologiei, afectează şi alte discipline, cum ar fi teoria cunoaşterii, logica, psihologia, lingvistica, semiotica etc.

Atît comportarea instinctivă, la nivel animal, cît şi planul afectiv şi volitiv la nivel uman au o legătură directă cu semnificaţia informaţiei. Trebuie subliniată, însă, dependenţa semnificaţiei de informaţie. Semnificaţia nu are valoare reflectorie în sine, ruptă de informaţie ; ea nu este reflectare directă. Semnificaţia este totdeauna o verigă mijlocită în lanţul reflectării, un auxiliar important al acesteia.

miros gust vedere cum să dezvolți viziunea cu raze X

Procesele informative la animale comportă şi ele o anumită semnificaţie; altfel n-ar fi posibilă adaptarea la mediu a organismelor vii şi, prin urmare, nici existenţa lor. Se impune însă precizarea că animalele nu au conştiinţa semnificaţiilor transmise pe cale informaţională.

Conștiință

La animale, semnificaţia nu depăşeşte cadrul pur biologic, cu referire strictă la nevoile lor vitale. Semnificaţia obiectului potrivit naturii sale este proprie numai omului şi, prin urmare, despre ea se poate vorbi numai la nivelul formei specific umane de reflectare.

Asupra relaţiei dintre reflectare şi informaţie nu s-a ajuns încă la un consens în momentul de faţă. În literatura de specialitate se conturează două poziţii principale, care, bineînţeles, nu exclud şi existenţa, altor variante.

Conștiința și expresia culturală

Primul punct de vedere 15 consideră noţiunea de informaţie în strînsă legătură cu noţiunile de comandă şi control, fără de care nu ar avea sens. Prin urmare, informaţia ar fi o proprietate particulară a materiei, despre care se poate vorbi numai la nivelul sistemelor dinamice complexe ; potrivit acestui punct de vedere, reflectarea şi informaţia desemnează procese diferite cu semnificaţii total deosebite. Cealaltă poziţie 16 consideră că noţiunile de reflectare şi informaţie sînt distincte numai în ce priveşte forma de abstractizare.

Informaţia este un concept al ciberneticii, iar reflectarea un concept al filozofiei. Ele însă desemnează una şi aceeaşi proprietate a materiei. În această, perspectivă, informaţia este o proprietate generală a materiei, cu specificarea că obiectele din natura lipsită de viaţă sînt doar purtătoare pasive de informaţie, iar lumea vie este consumatoare de informaţie.

Prima poziţie pare mai fundamentată, iar argumentul că informaţia este o proprietate particulară a materiei, strîns legată de comandă şi control de apariţia sistemelor dinamice complexepare să fie mai întemeiat Informaţia, ca mod particular al reflectării, este o noţiune ce formează obiectul de studiu al teoriei informaţiei şi ciberneticii.

Dar, întrucît comportarea autoreglată este caracteristică sistemelor proprii mai multor niveluri de organizare a materiei în orice caz în sistemele biologice şi socialeprecum şi în sistemele logice şi tehnice, informaţia apare ca o modalitate de reflectare cu un grad apreciabil de generalitate, fapt pentru care filozofia este interesată în abordarea ei.

Ca interacţiune între semnificant şi semnificat, realizată prin intermediul unui semnal — purtător de semnificaţie de la emiţător la receptor semnalul avînd cel mai adesea o natură energetică şi un temei substanţial —, informaţia reprezintă principala modalitate de alimentare a mecanismelor cu autoreglare. Fără un permanent flux informaţional nu conștiința din diferite puncte de vedere poate stabili un raport de conexiune inversă. La nivel logico-lingvistic, informaţia întemeiază şi mijloceşte comunicarea, transmiterea unui stoc semnificativ.