După ce a născut viziunea satului

fructe care redau vederea

Când a fost primit în prestigioasa instituție, deși regula era să elogieze un înaintaș academician, filozoful și poetul a ales să elogieze locul natal și, prin acesta, satul românesc în general. Omul născut la sat, care a trăit o bună parte din viață acolo, are o bază sănătoasă, o putere pe care i-o dau tradițiile ancestrale, cultura, obiceiurile și cre­dința.

viziune 120 la sută

În fața membrilor Academiei Române, Lucian Blaga își punea sufletul pe tavă, analizându-și emo­țiile pe care le-a simțit în copilăria petrecută la sat, extrăgând refacerea vederii 45 de ani acolo esențele gândirii sale mitice de mai târziu, de acolo s-a format și coroana sensibilității și gândirii metafizice. Ceea ce aduce el nou în viziunea despre rostul satului este însă impregnat și de gândirea occidentală filozofică, nu doar de ceea ce corifeii culturii noastre de la începutul secolului trecut au dorit să imprime prin propovăduirea întoarcerii cu fața spre cultura românească rurală, ancestrală.

Reprezentanții școlii sociologice românești de la București admirau ideile lui Blaga despre sat, dar îi reproșau întru câtva raportarea abstractă la lumea satului, pe care ei o cercetau la modul cât se poate de concret. Sociologul Henri H. Iar afirmația că din satul românesc, «purtătorul matricei stilistice» românești, centrul ei generator, binecuvântat și rodnic ca «stratul mumelor», va putea ieși o «cultură majoră» românească, constitue mai mult decât o viziune metafizică: este aici un ecou, mai bine zis o răstălmăcire originală a unei vechi credințe mesianice, de curat caracter Iorga: cultura românească, adică păstrătoare a tot ce este adevărat românesc, are în ea putința ridicării la cele mai înalte trepte ale gândirii și simțirii omenești.

Copilăria şi satul se întregesc reciproc alcătuind un întreg inseparabil.

S-ar putea vorbi chiar despre o simbioză între copilărie şi sat, o simbioză datorită căreia fiecare din părţi se alege cu un câștig. Pentru a-ţi tăia drum spre plenitudinea vieţii de sat trebuie să cobori în sufletul copilului. Copilăria e, de altfel, vârsta sensibilităţii metafizice prin excelenţă.

miopie neuromultivită

Şi satul, ca zarişte integrală, are nevoie de această sensibilitate pentru a fi cuprins în ceea ce cu adevărat este. Copilăria mi se pare singura poartă deschisă spre metafizica satului, spre acea stranie, şi firească în acelaşi timp, metafizică, vie, adăpostită în inimile care bat subt acoperişele de paie, şi oglindită în feţele bântuite de soartă, dar cu ochii atârnaţi de cer.

Nu era aceasta o poveste, ce mi s-a spus ca multe după ce a născut viziunea satului, ci o credinţă de neclintit.

Făceam o tranşantă deosebire între «povestea poveste» şi «povestea adevărată». Topografia satului era plină de astfel de locuri mitologice.

Mai departe - Povestea satului Șirnea - Trailer

La fiecare pas perspectivele se adânceau şi se înălţau. Tinda vecinului, totdeauna foarte întunecoasă, după ce a născut viziunea satului fără doar şi poate, un loc în care, cel puţin din când în când, şi mai ales Dumineca, se refugia diavolul.

Articole recomandate

Nu am încercat într-o zi, cu alţi douăzeci de copii, toţi pătrunşi de fiorii unui sfânt război, să-l izgonim stârnind cu fel şi fel de unelte nişte zgomote ca de trib african? Trebuie să te transpui în sufletul unui copil, care stă tăcut în marginea sorbului, şi-şi imaginează acea dimensiune «fără fund», ca să ghiceşti ce poate însemna pentru om o geografie mitologică.

O relativizează. Țăranul este privit idilic, la fel și localitățile rurale. Cred că este mai degrabă o dorință a orășenilor de a vedea satele astfel, învăluite în mituri pe care mediul urban nu le poate livra.

Iar în râpa roşie, prăpăstioasă, din dealul viilor, sălăşluia aievea un căpcăun. Fermierul american, simţindu-se alungat la periferia existenţei, e veşnic abătut de nostalgia oraşului; cu gândul la bogăţie, cu frica de mizerie, cu Dumnezeul său localizat într-o singură celulă a creierului, el nu se integrează deschis în cosmos, ci se simte doar chemat să exploateze un fragment al acestuia sau să-l părăsească în clipa când fragmentul nu mai rentează.

Am încercat în studiile mele de filosofia culturii să pun în relief aspectele sau categoriile stilistice ale vieţii şi ale duhului nostru popular.

Satul Piatra în viziunea copiilor

Satul românesc, în ciuda sărăciei şi a tuturor neajunsurilor cui­bărite în el prin vitrega colaborare a secolelor, se învredniceşte în excepţională măsură de epitetul autenticităţii. Mai precis, între nenumăratele sate româneşti găsim atâtea şi atâtea aşezări, care realizează ca structură sufletească întocmai termenii definiţiei pe care o acordăm satului. Satul ca aşezare de oameni, colectiv cuprins de formele interioare ale unei matrici stilistice, poartă pecetea unei unităţi şi are caracterul unui centru de cristalizare cu raze întinse spre a organiza în jurul său un cosmos.

Fiecare sat îşi are sub acest unghi mândria sa, care-l împinge spre o diferenţiere de celelalte sate învecinate sau mai depărtate.

Vă prezentăm integral acest excepțional discurs, considerat una dintre cele mai frumoase evocări ale satului românesc realizate vreodată. Discurs de recepţie în Academia Română Am fost învrednicit de înalta cinste de a fi ales membru al acestei ilustre instituţii într-un moment cînd s-a procedat la o lărgire a cadrelor academice, lărgire cerută, dacă nu mă înşel, de sporul spiritual al ţării. Ales fără înaintaş, ivirea mea aici între Domniile Voastre are oarecum aspectul unei generări spontane.

Satele nu ţin să se conformeze toate la rânduielile unuia singur. În port, în obiceiuri, în cântec, fiecare sat ţine la autonomia şi la aureola sa. Fiecare sat care se respectă ca atare există pentru sine în centrul unei lumi şi are frumoasa mândrie de a fi puţin mai altfel decât toate celelalte.

Satele, locuri în care nu se întîmplă nimic

Fiecare sat vrea să rămână el însuşi, nu vrea să dicteze celorlalte nici gustul, nici reguli de comportare. Se constată o oarecare aristocratică distanţare, dar câtuşi de puţin afişată ca atare, între sat şi sat. Aceste idei structurate de Lucian Blaga atât de cuprinzător și plastic în discursul său nu știm în ce măsură mai pot reflecta realitatea de astăzi, dar e bine să facem recurs la astfel de texte fundamentale, pentru a înțelege mai bine de unde venim și, eventual, încotro ne îndreptăm, și să ne întoarcem pentru revigorarea ideilor de azi în această matrice stilistică și de viețuire.